În cadrul pregătirii universitare a pedagogilor sunt prevăzute mai multe cursuri privind comunicarea didactică, inclusiv comunicarea cu părinții copiilor. Aceasta, deoarece comunicarea cu părinții constituie una din responsabilitățile de bază ale cadrelor didactice. Dar care este responsabilitatea părinților în comunicarea cu educatorii copilului lor? Și cum calitatea acestei comunicări poate influența succesul în educația copilului?
Să analizăm starea lucrurilor. Amintiți-vă, cum alegeți grădinița pentru copilul dumneavoastră? Desigur că este importantă locația. Dar nu și suficientă. Mai mult tindem să cugetăm asupra calității comunicării: comunicării cu conducerea grădiniței și educatorii, cu alți părinți, a copilului cu educatorii, a celei din cadrul echipei instituției preșcolare. Calitatea comunicării se prezintă ca un suport pentru succesul educației timpurii a copilului dumneavoastră. Ne dorim încredere în cei căror le încredințăm copilul, un spațiu sigur social în care ne putem permite să discutăm sincer despre așteptările și îngrijorările noastre, să adresăm întrebări și să primim răspunsuri potrivite. Ne dorim o relație reciproc avantajoasă cu educatorii, în care ambele părți se vor simți liber, vor oferi și primi informații favorabile dezvoltării personalității copilului.
Oferim câteva recomandări pentru a îmbunătăți comunicarea cu educatorii copilului dumneavoastră
Dați dovadă de interes și curiozitate sănătoase: întrebați educatorii despre succesele sau dificultățile copilului dumneavoastră. Dacă pe parcursul zilei n-au fost careva evenimente remarcabile, comunicarea va fi scurtă, rezumându-se la aprecieri neutre. Oricum, va aduce satisfacție ambelor părți. Dumneavoastră veți fi liniștit de faptul că totul decurge normal. Educatorul – de poziția de care dați dovadă, de faptul că nu sunteți indiferent. Când copilul a demonstrat careva fapte, abilități, comportamente deosebit de bune, indiferent de starea de oboseală după ziua de muncă, veți găsi timp pentru o discuție mai puțin scurtă, dar plăcută. Însă când sunt semnale ale unor dificultăți, solicitați o întrevedere mai lungă, într-un timp mai potrivit.
Aflați cel mai bun timp și modalitatea de a contacta educatorul copilului dumneavoastră. Momentele de predare și preluare a copilului sunt prea încărcate, stresante, grăbite. Întrebați când este cel mai bun moment pentru a vorbi despre copilului dumneavoastră sau dacă pot fi folosite moduri alternative de comunicare, cum ar fi telefonul ori e-mailul. Pentru ambele părți această comunicare necesită timp. Definitivați comunicarea cu elaborarea unor soluții. Și neapărat aplicați-le. Despre rezultate se poate discuta la o nouă întâlnire.
Participați la evenimentele cu participarea copiilor organizate pentru familie. Chiar dacă aveți multe alte griji și sarcini, încercați să participați la cât mai multe evenimente pentru părinți, deși atunci când nu puteți, nu trebuie să vă simțiți vinovat. Poate participa al doilea părinte, ori puteți ruga să asiste la eveniment bunicii, o altă rudă apropiată. Când, totuși, nimeni nu a reușit să participe, aduceți a doua zi niște biscuiți gustoși pentru copii, cereți-vă scuze de la ei că nu ați putut viziona spectacolul, felicitați-i cu ocazia acestuia și mulțumiți educatorilor pentru efort, propunându-le tuturor să servească dulciurile la micul dejun.
Puneți întrebări educatorului despre copilul dumneavoastră. Întrebările sunt o ilustrare a încrederii în acesta. Înseamnă că vă cunoaște copilul, îi pasă de el și este gata să vă îmbogățească și cunoștințele, și înțelegerea acestuia.
Profitați de seminarele pentru părinți organizate la grădiniță. Chiar dacă simțiți că ați discutat suficient cu educatorul despre „secretele educației copilului”, programați totuși participarea la aceste întruniri. Întotdeauna se poate învăța ceva nou și, totodată, veți îmbunătăți relația cu educatorii, care vor oferi mai multă informație despre copil.
Dacă dețineți cunoștințe și abilități deosebite în educația copiilor, puteți propune să le împărtășiți altor părinți în cadrul unui asemenea seminar. Pregătiți-vă suficient de acesta, veniți cu informație nouă, exemplificată, folosiți metode interactive pentru a implica în discuție și alți părinți.
Dacă aveți o problemă legată de aflarea copilului dumneavoastră la grădiniță, anunțați educatorul cât mai curând posibil. Nu așteptați până la repetarea sau agravarea acesteia, discutați și elaborați strategii de înlăturare.
Spuneți în fiecare zi „mulțumesc” educatorilor. Ei merită respectul și mulțumirile noastre.
Ca orice relație, comunicarea părinte-educator necesită timp și experiență pentru a o alimenta și dezvolta. Considerați-o drept una dintre cele mai importante relații din viața copilului dumneavoastră și acordați-i atenția pe care o merită.
Psiholog Svetlana Rusnac