Lumea în care trăim se digitalizează din ce în ce mai mult și inevitabil generația copiilor noștri devine și ea digitală. În mod normal, chiar dacă tehnologia este foarte prezentă și intră în viața noastră de zi cu zi în diverse forme, ea n-ar trebui să devină un stil de viață, ci ar trebui să rămână în zona instrumentelor care să ne ajute să avem un mod de viață decent și echilibrat. Din păcate însă, lucrurile stau invers, iar cei mai afectați în această ecuație sunt copii, care din păcate au acces la diferite medii digitale nefiind însă pregătiți pentru asta.
Impactul negativ al tehnologiilor au determinat specialiștii să ajungă la o rafinare puternică a recomandărilor legate de cantități predeterminate de timp a prezenței ecranelor în viața copiilor. Spre exemplu, Asociația Americană de Pediatrie, care este organizație cu foarte mare expertiză, recomandă în momentul de față, precum că, consumul de ecrane să fie maxim de 10 minute per anul de viață al copilului. Astfel, un copil de 4 ani nu ar trebui să se afle mai mult de 40 de minute în fața ecranului, pe parcursul unei zile.
În același timp, pentru vârstele foarte mici, de la 0 la 2 ani (minim), ghidurile de dezvoltare a copilului recomandă interdicția accesului la orice fel de tehnologie. Este de menționat faptul, că până la vârsta de 2 ani, creierul copilului se dezvoltă doar în contexte de mișcare și experimentare senzorială. Asta presupune faptul, că micuțull trebuie să-și folosească toate cele 5 simțuri în procesul de învățare și mișcare.
În această perioadă vorbim despre un copil care descoperă mersul, iar înainte de mers, mersul de-a bușilea, exploratul, rostogolire, și abia apoi se va ridică în două piciorușe. După vârsta de un an, avem de-a face cu copii care merg și se pot deplasa singuri. Această autonomie în mers le oferă copiilor o stare de plăcere și de curiozitate extraordinară și îi ajută să descopere pentru prima dată lumea pe cont propriu: să vadă, să exploreze, să pipăie și toate obiectele să le bage în gură. Acesta este un alt proces de explorare și de cunoaștere: expunerea la diferite culori, mirosuri, texturi. De aceea este foarte important să-i implicăm pe copii în diverse activități, inclusiv cele de bucătărie: să-i lăsăm să-și bage mânuțele în făină, apă, mălai, să-I lăsăm să guste și să ronțăie. Unul din mesajele cele mai frecvente pe care le spun părinții copiilor la această vârstă este: Nu mai pune atâta în gură! Evident, suntem responsabili de siguranța copilului, de aceea, n-ar trebui să avem pe jos, în accesul copiilor, lucruri pe care dacă le bagă în gură, pot să-l pună în pericol. Vom rămâne într-o zonă a grijii față de copil, respectiv faptul că acesta își ia un cub, sau o altă jucărie, sau orice alt obiect și-l ronțăie pe la toate colțurile, este ceva absolut normal. În momentul acesta copilul nostru explorează, iar a lăsa un copil să exploreze motric și senzorial până în 2 ani este ca și cum am favoriza lectura la 8-9 ani, iar a nu-l lăsa să facă lucrul ăsta e ca și cum i-aș spune la 9 ani să nu citească pentru că-i face rău.
În momentul în care la această vârstă când copilul meu ar trebui să vadă, să tragă, să guste, să pipăie și să se miște, eu vin și-i pun în față ecranul, îl țin într-o stare de imobilitate pentru că ecranul este fascinant, efectele la nivel cerebral sunt identice celui de hipnoză. Mulți părinți argumentează scopul educațional al ecranului, respectiv, prin animație, jocuri, copilul învață litere, culori, cifre, etc.
Dar, până la vârsta de 2 ani, nu acesta este obiectivul de dezvoltare al creierului! Conținutul educațional poate fi extrem de corect, dar, modalitatea de procesare a informației nu este potrivită și adecvată pentru o astfel de perioadă de vârstă. Deci, dacă eu am un copil care, ca să crească și să se dezvolte trebuie să se miște, iar eu îl pun într-o situație educațională statică în fața ecranului, ca părinți, nu facem nimic altceva decît să înghețăm niște etape normale de dezvoltare, pe care copilul pur si simplu le ratează. Cifre, litere, culori va învăța și la 4-5 ani, dar pentru dezvoltarea lui globală pe termen lung e foarte important să aibă parte de cât mai multe contexte în care să experimenteze prin intermediul simțurilor și al mișcării, în afara ecranului.
Pe de altă parte, foarte mulți părinți se confruntă cu un deficit de atenție al copiilor și cu foarte mari dificultăți în controlul propriilor emoții. Mulți adulți, de la părinți – la cadre didactice, se plâng pe această generație de copii care sunt altfel decât cele dinainte. Sunt altfel, pentru că, joaca pe toloacă, bătutul mingii, alergatul cu prietenii în stradă, a fost înlocuit cu statul în casă la ecran. Or, în ecran, informația vizuală se succede cu o foarte mare viteză, iar creierul copilului învăța să proceseze doar acest tip de informație, la acest ritm de expunere foarte rapid. În felul asta ajung ei la așa numitul deficit de atenție, pentru că, o carte nu va avea niciodată ritmul de expunere al informației pe care o are jocul sau desenul animat. În acest context, sigur că avem de-a face cu copii care au alte caracteristici de comportament, care sunt altfel, pentru că au alt tip de funcționare cerebrală.
Deci, ideal este ca la vârsta 0-3 ani să nu fie prezent nici un fel de ecran, sau cel puțin măcar în primii 2 ani de viață. Ulterior, introducem limitat, ca timp maxim de 10 minute pe an, pentru fiecare an de viață al copilului. Vom avea 10 minute înmulțit la câți ani are copilul. Spre exemplu, la 3 ani – 30 de minute maxim timp de expunere la toate tipurile de ecrane pe parcursul unei zile.
În esență, copiii ajung să funcționeze într-un anumit fel sau altul în dependență de experiențele de viață pe care noi adulții le oferim. Dacă noi vom contamina de timpuriu experiențele lor de învățare cu ecranele, într-o manieră excesivă, nepotrivită și cu mult înainte ca ei să fie pregătiți pentru asta, atunci va trebui să ne asumăm și consecințele.
