Trei culori cunosc pe… stradă: roșu, galben dar și verde.
Nu uităm nicicum de zebră ce ne este-un drag prieten.
Nevinovat și inconștient, un copil trebuie să obțină informațiile necesare pentru a trăi în siguranță și în pace în această lume. Fiind lipsiți de cunoștințe, copiii sunt expuși unui risc mai mare de pericole din cauza lucrurilor pe care le considerăm obișnuite. Abilitățile de siguranță rutieră ale copilului sunt cel mai bine învățate în mediul real atunci când copii sunt în trafic. Copiii învață prin experiență, iar interacțiunea adulților îi ajută să învețe. Puteți ajuta vorbind cu copilul dumneavoastră în timp ce mergeți. Pune întrebări despre drumuri, indicatoare, trafic și cum și unde poți traversa drumul în siguranță. Situațiile de trafic din lumea reală sunt locurile ideale pentru a învăța tehnici de siguranță rutieră. Comunicând cu propriul copil în timp ce mergi pe stradă, îi poți transmite bagajul de cunoștințe necesare. Întrebați-l despre trafic, despre indicatoarele rutiere, despre drumuri și cele mai bune locuri și modalități de a traversa strada în siguranță.
De siguranța copiilor mici sunt responsabili adulții, copiii pot învăța despre siguranța în trafic fără a fi nevoiți să-și asume responsabilitatea pentru propria lor siguranță.
Copiii trebuie să li se aducă la cunoștință limbajul siguranței rutiere indiferent dacă te afli la sat sau oraș înainte de a putea înțelege regulile. De exemplu, ce tipuri de autovehicule sau de vehicule circulă pe drumurile publice, numele mobilierului stradal, ce sunt trotuarele și bordurile. Formăm copiilor capacități de înțelegere rapidă, unde să se uite când traversează, după ce zgomote să atragă atenția și cum să traverseze. Spre exemplu un copil bine educat în vârstă de cinci ani poate avea deja o înțelegere a regulilor fundamentale de siguranță rutieră datorită părinților lor.
Iată câteva gânduri rapide despre cum putem să ne învățăm copii regulile siguranței rutiere: Învățați simbolurile. Simbolurile sunt prezente în viața noastră cu un motiv; în primul rând acestea sunt scurtături pentru creier în a asimila informații noi; în al doilea rând pentru a face distincție între lucruri mult mai ușor. În al treilea rând consum energetic mai mic care se poate transforma ușor în automatism. Așadar învățați-i pe copii despre diferitele simboluri și semnificațiile acestora. Aceste simboluri includ:
Semaforul. Poate că cel mai elementar dintre simbolurile rutiere predate la o vârstă fragedă este semaforul. Învață-ți copiii despre ce înseamnă fiecare dintre culorile deschise și ce ar trebui să facă.
Roșu. Pentru șoferi lumina roșie indică faptul că mașinile trebuie să se oprească. Pentru pietoni este verde așadar este cel mai sigur moment pentru a traversa drumul.
Galben. Lumina galbenă avertizează mașinile că este pe cale să apară o lumină roșie. Pentru pietoni înseamnă că trebuie să fie pregătiți de traversare pentru că o să apară culoarea verde.
Verde. Luminile verzi înseamnă că puteți traversa în siguranță. Dacă este verde pentru șoferi adică roșu pentru pietoni înseamnă că nu este sigur să traversezi.
În afară de semafor, un alt simbol important care ajută la traversarea drumurilor este Omul care merge. Simbolul verde al unui om care merge, situat lângă o intersecție, indică faptul că pietonii pot trece în siguranță. Dacă omul care merge este însoțit de culoarea roșie, înseamnă că NU ar trebui să se traverseze drumul.
În unele locuri, este prezent un alt simbol, o mână însoțită de o culoare; la verde poți traversa în liniște, la roșu traversarea este strict interzisă.
Roșu, galben dar și verde, traversând în siguranță nu uităm nicicum de zebră.
Psiholog Dan Simion
Pregătim copilul pentru interacțiune extrafamilială.
Pregătirea copilului pentru a interacționa într-un mod sigur și responsabil cu strada este esențială pentru dezvoltarea sa. E nevoie de răbdare, timp și consistență. A fi alături de copilul dumneavoastră pe măsură ce dobândește încredere și îndemânare în a se descurca în mediul urban înseamnă că veți contribui la dezvoltarea sa într-un mod sigur și responsabil. Acest tip de interacțiune se poate face în câteva etape.
Explicați-i și exersați împreună cu copilul regulile siguranței rutiere; traversarea străzii în locuri sigure sub supravegherea dumneavoastră. Încurajați-l să se uite înainte și înapoi înainte de a traversa și să fie atent la trafic. Asigurați-vă că înțelege importanța de a opri la semafor și de a traversa strada doar pe trecerea de pietoni.
Învățați-l să recunoască și să evite situațiile periculoase pe stradă, cum ar fi mașinile care se apropie prea repede, obiectele de pe trotuar care pot fi un pericol sau alți factori de risc.
Dacă copilul dumneavoastră utilizează bicicleta, trotineta sau alte mijloace de transport în stradă, asigurați-vă că înțelege cum să le folosească în mod responsabil și cum să-și protejeze echipamentul, cum ar fi purtarea unei căști de protecție.
Rulați împreună cu copilul scenarii de interacțiune în stradă, în care el trebuie să reacționeze la diferite situații. Aceste scenarii îl vor ajuta să învețe cum să se comporte în diverse circumstanțe și să ia decizii corecte.
Asigurați-vă că copilul se simte confortabil să vă împărtășească temerile și întrebările legate de interacțiunile în stradă. Răspundeți la toate întrebările sale și oferiți-i sfaturi adecvate.
În primele interacțiuni ale copilului cu strada, este important să fie sub supravegherea dumneavoastră. Acest lucru vă va permite să interveniți în cazul unor situații neprevăzute și să-i oferiți sprijinul necesar.
Ajutați-l să fie conștient de comportamentul cetățenilor dar și de mediul înconjurător.
Încurajați întotdeauna comportamentul proactiv și responsabil prin recompense și recunoaștere pozitivă. Acest lucru îl va motiva să continue să fie atent și să respecte regulile.
Fiți chiar dumneavoastră un model pentru copil respectând regulile de circulație și comportându-vă cuviincios cu persoanele străine. Copiii învață mult mai bine urmărind exemplul părinților sau al adulților decât din explicații fade.
Umilirea nu înseamnă educație.
Umilirea copilului în stradă ca de altfel în orice alt mediu nu reprezintă o metodă adecvată de educație. Umilirea poate avea consecințe negative asupra copilului, afectându-i stima de sine, încrederea în sine, precum și relația cu părinții sau profesorii. Educația trebuie să fie un proces eminamente pozitiv, care să îi ajută pe copii să învețe și să crească într-un mediu de încredere și înțelegere. Aceste experiențe pot avea un impact pe termen lung asupra dezvoltării emoționale și sociale a copilului. În schimb, educația ar trebui să fie bazată pe respect, comunicare deschisă, înțelegere și sprijin. Copiii trebuie încurajați să-și exprime opiniile și să fie ascultați cu atenție. Copii au capacitatea să învețe din greșeli într-un mod constructiv, nu prin umilire sau pedepse umilitoare.
Iată mai jos câteva sugestii prin care cei responsabili pot avita un asemenea fenomen:
– Recurgeți la o comunicare sinceră și deschisă cu copilul. Încurajarea copilului să-și împărtășească sentimentele și gândurile fără teama de a suferi.
– Recurgeți la empatie și puneți-vă pentru o secundă în pielea copilului, cum te-ai simți tu în acea situație.
– Copiii au nevoie să știe care sunt cerințele, ce se așteaptă de la ei, care sunt limitele și care sunt regulile.
– Recurgeți la recompense și încurajări. Efortul depus întotdeauna merită a fi încurajat.
– Recurgeți la propriul exemplu. Fiți un model pentru copil afișând un comportamentul și o atitudine pozitivă.
– Recurgeți la dialog. Soluționarea conflictelor se poate face doar prin dialog: Învățarea copilului să găsească soluții la conflicte prin dialog și înțelegere reciprocă.
În ceea ce privește pedeapsa, aceasta are un caracter negativ, copilul este forțat să fie cuminte, uneori, prin abuz. Prin pedeapsă se descurajează independența, se insistă asupra respectării ordinelor, fără a-l asculta și a-l înțelege. Pedeapsa pune accent pe ceea ce copilul nu trebuie să facă, însă, dacă nu urmează o explicație, există riscul de a repeta un comportament neadecvat la nesfârșit.
În general, impunerea disciplinei se referă procesul de îndrumare a copiilor pe calea comportamentului acceptabil. De reținut că, impunerea disciplinei este un proces în care participă părinții și copilul. Într-un mod plin de afecțiune și înțelegere, părinții îi ajută copilului să -și controleze comportamentul, menținând un echilibru între încercările acestuia de a-și afirma independența și nevoia de a fi controlat din exterior. Respectul de sine al copilului are de suferit când este tratat cu prea multă severitate și simte că nu este capabil să-și controleze acțiunile în mod autonom. Impunerea disciplinei trebuie să-i ajute copilului să-și dezvolte capacitatea de autodisciplinare, iar rușinea, dizgrația sau jena, ca rezultat al pedepselor aplicate, nu sunt potrivite pentru profilul unui copil “disciplinat”.