“Nu vreau” – este o replică obișnuită a copiilor mici. Deseori, părinții invocă faptul că nu înțeleg de ce copilul răspunde “nu” la toate solicitările lor, fie că este vorba de a ieși la plimbare, de a lua masa sau de a merge la culcare. Este o perioadă în care părinții constată că a devenit dificil să interacționeze cu copilul, în condițiile în care nu prevalează. Negativismul se manifesta printr-un comportament opozant al copilului, adica prin tendinta repetata de a spune “nu” sau de a incalca anumite reguli. Copilul negativist este neascultator, are crize frecvente de isterie si își sfidează parintii.
De aceea, este important de a înțelege cum poate fi nivelată această negativitate și interpretate corect stările de spirit ale copilului, care își afirmă în felul acesta, dreptul la independență.
În general, comportamentul opozant al copilului este firesc la o vârstă fragedă, fiind parte integrantă a procesului de dezvoltare. De îndată ce copilul înțelege că poate face ceva pe cont propriu, că își poate exprima gândurile și emoțiile, că poate mânca și se poate deplasa fără ajutorul mamei, apare o stare de entuziasm palpitant și tendința de a demonstra acest lucru. De fapt, acesta este debutul perioadei de afirmare a Eului, reflectat în toate acțiunile copilului.
Deseori, negativismul este interpretat ca fiind o strategie de dominare a părinților. Dacă explicăm negativismul din această perspectivă, există posibilitatea de a înțelege greșit acțiunile copilului și de a nu găsi soluțiile potrivite în interacțiunea cu acesta. Este adevărat că în procesul de explorare a mediului, copilul testează anumite reacții ale părinților, însă, nu este vorba, neapărat, despre tendința de a domina. Din start, relația părinte-copil nu este una simetrică, părinții sunt cei care stabilesc reguli și limite, iar copilul este în postura celui care le învață.
În această perioadă de negație este bine de a schimba strategia de comunicare și de a reformula instrucțiunile adresate copilului. Pentru a avea un comportament cooperant din partea celui mic, este suficient de a reformula mesajele categorice. De exemplu, mesajul „Îmbracă pijama!” poate fi înlocuit cu „Este timpul pentru a îmbrăca pijama! Unde crezi că este mai bine să-ți schimbi haina, pe canapea sau în patul tău?” Fiind în postura de a alege, copilul se va simți important și va da curs solicitării. Există situații în care trebuie să te impui în fața copilului și să spui nu, dar și o mulțime de împrejurări în care acest răspuns ar putea fi ocolit cu delicatețe.
De asemenea, comportamentul opozant este unul învățat. Copilul reacționează negativ la solicitări, pentru că părinții utilizează frecvent cuvântul nu, fiind categorici în comunicare, fără a-i oferi explicații. Astfel, negația apare ca reacție la limitările din partea părinților.
Există, însă, cazuri când negativismul, opoziționismul nu are legătură cu stilul parental, fiind vorba despre tulburarea opoziționismului provocator, care poate avea la bază o disfuncție cerebrală și un dezechilibru biochimic. Manifestările opoziționiste pot fi parte integrantă a mai multor tulburări, iar în acest caz, pentru claritate, este nevoie de asistență specializată. Când este indicată vizita la psiholog? Atunci când copilul are un comportament negativist în cea mai mare parte a timpului, este ostil față de părinți și alte persoane care reprezintă autoritate, este nervos, răzbunător, agresiv (țipă, lovește, aruncă cu obiecte) și nu se supune cerințelor și regulilor. A-ți disciplina copilul nu este o modalitate de a-l controla sau de a-l domina, ci reprezinta calea de a-l invata cum sa-și controleze comportamentul și să relaționeze cu ceilalți.
Cu prietenie,
Zinaida Gribincea, psiholog
