La vârsta de 3-5 ani copiii pot explica corect de ce alți copii cu care interacționează sunt fericiți, triști sau furioși („el este trist fiindcă îi este dor de mămica lui” sau „ea este fericită pentru că mănâncă o înghețată”).
Copilul mic are capacitatea de a folosi limbajul, nu numai pentru a comenta și a explica reacțiile altor oameni, dar și pentru a influența comportamentul acestora. La această vârstă ei pot fi sensibili și capabili să interpreteze și să inflențeze emoțiile altor persoane. De exemplu, copilul poate îmbrățișa pe cineva trist sau îi poate oferi jucăria lui altui copil, care este supărat, pentru a diminua stările celuilalt.
Totuși, trebuie de ținut cont de anumite limite ale înțelegerii stării emoționale a celorlalți, mai ales atunci când există semnale contradictorii, iar emoțiile celorlalți au un caracter mixt sau se schimbă rapid. Din cauza limitelor cognitive specifice vârstei, într-o situație emoțională complexă, copiii se concentrează pe ceea ce este clar și evident.
Dezvoltarea cognitivă, cât și experiențele sociale și mediul în care se educă copilul contribuie la dezvoltarea nivelului inteligenței emoționale și a capacității de înțelegere a emoțiilor. Copiii care se dezvoltă într-un mediu în care emoțiile și sentimentele lor sunt acceptate și validate, vor avea capacitatea de a interpreta mai ușor emoțiile altor persoane în cadrul jocurilor și a altor activități. În lumea imaginară a jocurilor, ei își pot explora și exprima liber emoțiile.
În ceea ce privește capacitatea de autoreglare emoțională, aceasta are legătură cu dezvoltarea unor abilități cognitive mai sofisticate. La această etapă de dezvoltare, copiii folosesc mai frecvent vorbirea pentru a-și adapta starea emoțională. În baza experienței pe care o dețin, ei aplică, deseori, anumite strategii învățate de stăpânire a emoțiilor. În cazul unor situații stresante, copiii observă reacțiile adulților și imită atât strategiile pozitive, cât și negative de rezolvare a situației. Având o imaginație bogată, le este deficil la această vârstă să facă deosebire între realitate și pericole imaginare. De aceea, este important ca părinții să-și pregătească copilul pentru eventuale experiențe negative, învățându-l cum să reacționeze pentru a reduce anxietatea.
La această etapă se dezvoltă și concepția față de propria persoană, care îi face pe copii să fie mai sensibili la critică și laude. Copiii se pot simți vinovați pentru orice acțiune pe care părinții o califică drept comportament urât, simțind rușine atunci când sunt criticați. Dat fiind faptul că abia încep să stabilească anumite standarde referitoare la comportamentul adecvat, ei depind de instrucțiunile părinților, de comentariile și exemplul lor pentru a simți orice emoție – mândrie, vină sau rușine.
În general, în jurul vârstei de trei ani, copiii au o capacitate limitată de autoreflectare, însă, ei pot vorbi despre propria persoană și despre sentimentele subiective în legătura cu lumea din jurul lor.
De asemenea, concepția copiilor despre sine este foarte concretă, ei pot face referire la numele lor, la aspectul fizic și comportamentul manifestat pe parcursul zilei, însă, nu sunt capabili să îmbine trăsăturile separate într-un autoportret unitar și complex.
Un comportament social pozitiv presupune și capacitatea copilului de a fi empatic. Dezvoltarea empatiei depinde de nivelul de dezvoltare cognitivă, de dezvoltare a vorbirii, de tempreramentul copilului și de experiențele sale sociale. Modul în care sunt educați copiii are un impact profund asupra dezvoltării empatiei. Într-o atmosferă de afecțiune, unde există empatie și încurajare, copiii vor manifesta compasiune și vor fi grijulii în cazul nefericirii altora. Stilul parental bazat pe pedepse, va împiedica dezvoltarea empatiei, iar copilul poate întâmpina anumite dificultăți de integrare socială. Copiii cu empatie dezvoltată sunt mai predispuși să interacționeze cu alți copii și să-i ajute.
În concluzie, putem menționa faptul că, în această perioadă, abilitățile de vorbire necesare pentru a descrie emoțiile, se dezvoltă rapid. Copii înțeleg cauzele și consecințele emoțiilor fundamentale. Strategiile pentru stăpânirea emoțiilor, de rând cu oferirea exemplelor și încurajării de către adulți, îi ajută pe copii să-și dezvolte capacitatea de autoreglementare emoțională. Abilitățile cognitive, abilitățile de vorbire și de autoreglementare emoțională și susținerea plină de afecțiune a părinților încurajează dezvoltarea empatiei.
Clar, este nevoie de timp pentru ca cei mici să-și înțeleagă nervozitatea, frica, furia, gelozia și comportamentul cauzat de aceste emoții, însă, părinții îi pot ajuta să-și valideze și să stăpânească aceste emoții. Reieșind din cele menționate mai sus, consider oportune următoarele recomandări pentru părinți:
- Să aveți așteptări rezonabile referitoare la copii, în funcție de vârsta lor. Așteptările realiste ale părinților îi ajută să fie încrezători în forțele proprii și să aibă încredere în adulți, iar pentru aceasta este necesar de a cunoaște particularitățile de vârstă și individualitatea copilului. De exemplu, părinții consideră în anumite situații că, copilul lor este egoist atunci când nu vrea să împartă jucăriile lui cu alți copii, dar, de fapt, ei trebuie să știe că această trăsătură este firească la o anumită vârstă. Copiii devin generoși pe măsură ce cresc, în special, dacă părinții lor au fost generoși cu ei, au demonstrat propria generozitate, au încurajat și lăudat copilul.
- Respectați sentimentele copilului. Atunci când părinții îi ignoră, îi pedepsesc sau râd de ei, copiii pot deveni timizi, agresivi și capricioși. Când emoțiile lor nu sunt înțelese, ei își pot exprima furia față de alți copii.
- Încercați să înțelegeți ce se ascunde în spatele emoției exprimate de copil. Evident, un copil de trei ani nu poate spune: “mamă, mă comport așa pentru că am dificultăți de adaptare la grădiniță”.
- Nu devalorizați sentimentele copilului. El nu trebuie să audă fraze de genul “Băieții nu plâng”, “Nu plânge, nu e nimic grav”. În felul acesta încercați să-l forțați pe copil să-și reprime emoțiile, iar aceasta poate duce la explozii emoționale, în condiții stresante și de suprasolicitare a sistemului nervos.
- Ajutați-vă copilul să-și descrie emoția în cuvinte. Când copilul dumneavoastră este supărat, întrebați: “Ce s-a întâmplat? Văd că ești supărat. Este din cauză că nu ți-am cumpărat jucăria aceea?” În felul acesta, copilul va vedea că este înțeles și îi va fi mai ușor să-și articuleze emoțiile.
- Emotivitatea excesivă nu este patologică. Comportamentul copiilor este o reflectare a ceea ce se întâmplă în familie, ei experimentează emoții, reieșind din ceea ce se întâmplă în viața lor și a părinților lor.
Cu prietenie,
Zinaida Gribincea, psiholog
