Familia și școala au un rol esențial în crearea și transmiterea sistemului de valori și în accesarea culturii în diferitele ei forme. Prin intermediul cărților, filmelor, muzicii și artelor vizuale, copiii învață să aprecieze diversitatea și să exploreze diferite perspective culturale. Părinții, în special, pot încuraja lectura, vizionarea de filme și participarea la activități artistice, oferind astfel copiilor o paletă bogată de experiențe culturale. Cultura apare așadar ca un element esențial în formarea identității și în dezvolta-
rea copiilor, având o influență profundă asupra modului în care copii înțeleg și interacționează cu lumea din jur. Cultura reprezintă primul cadru de interacțiune socială pentru copii, oferindu-le fundația pentru dezvoltarea personalității și a cadrului moral valoric. Educația culturală oferă copiilor acel cadru prin care se poate explora diversitatea, a învăța istorie, a depăși stereotipuri și prejudecăți, a înțelege tradițiile și a dezvolta compasiunea și empatia.
– În primul rând, încă din primii ani de viață, copiii încep să fie expuși la diverse elemente ale culturii de bază, precum limba, obiceiurile, tradițiile, ceremoniile religioase, obiceiurile alimentare, activități recreative și valorile familiale. Prin participarea activă la aceste momente, copiii asimilează însușiri precum respectul, responsabilitatea și solidaritatea, care constituie temelia unui sistem de valori sănătos.
Această expunere îi ajută să își contureze identitatea și să se simtă conectați la și cu rădăcinile lor culturale, să-și formeze acel sentiment pozitiv de identitate prin care își construesc stima de sine. Cunoașterea și aprecierea propriei culturi îi ajută să își definească locul în lume și să dezvolte o înțelegere mai profundă a propriei persoane.
– În al doilea rând, educația culturală promovează toleranța și înțelegerea. Copiii care sunt expuși la diferite culturi încă de mici dezvoltă o deschidere către diversitate și o abilitate naturală de a comunica și colabora cu persoane provenind din medii culturale variate. Această deschidere spre diversitate contribuie la formarea unor cetățeni globali, capabili să se adapteze și să înțeleagă lumea complexă în care trăim.
– În al treilea rând cultura stimulează creativitatea dar și imaginația copiilor. Poeziile, poveștile, pictura, scluptura, muzica, dansurile moderne sau tradiționale, baletul contribuie la dezvoltarea gândirii critice dar și a spiritului artistic al copiilor. Experiențele și experimentele culturale oferă un cadru unic prin care copiii își pot exprima și explora propriile lor gânduri și propriile sentimente.
– În al patrulea rând cultura dezvoltă o mai bună înțelegere a lumii. Dacă experiențele și valorile noastre culturale ne modelează modul în care ne vedem pe noi înșine atunci experiența culturală cât mai difersificată duce copilul la un nivel cu totul superior. Atunci când indivizii fac parte dintr-un grup cultural, învățăm obiceiurile acelei culturi, comportament, credințe, valori ceea ce ne permite să simțim că aparținem și ne integrăm într-o comunitate ce depășește cu mult nevoile noastre primare și subiective.
Familia joacă un rol semnificativ în formarea unui sistem
de valori sănătoase; tradițiile, modelarea comportamentului și facilitarea
expunerii la cultură contribuie la transformarea copiilor în viitori indivizi
deschiși la diversitate, cu o înțelegere profundă a valorilor fundamentale. Așadar cultura are o importanță
deosebită pentru copii, influențând dezvoltarea lor identitară, promovând
toleranța și deschiderea către diversitate stimulând gândirea critică,
comunicarea și creativitatea. Educația culturală oferă copiilor instrumentele
necesare pentru a naviga în lumea complexă și diversă în care trăim,
contribuind la formarea unei generații educate și cu o perspectivă largă asupra
vieții.
Psiholog Dan Simion