Toți oamenii experimentează periodic stari de anxietate. Spre deosebire de adulți, temerile copiilor sunt mai complicate. Copiii nu au conoștințele și experiența necesară pentru a raționaliza fricile și a reduce intensitatea anxietății. Adesea, părinții consideră că subiectul fricii nu merită a fi luat în considerație sau nu înțeleg cum să procedeze în acest caz.
Dar ce este frica? Frica copiilor și a adulților se bazează pe un instinct înnăscut de autoconservare, care se activează în situații reale de pericol, dar și în situații percepute drept amenințătoare. De fapt, frica este o emotie cu o reputatie controversată. Când cei mici se sperie de lucruri care nu îi ameninta cu adevarat, părinții își doresc să-i învețe să fie curajoși, iar atunci când nu își iau măsuri de siguranță, în situații când este cu adevărat necesar, părinții își doresc copii mai prudenti. Fricile copiilor pot fi declanșate de fenomene sau personaje care, în mod normal, sunt percepute diferit de către adulți, tocmai de aceea, uneori, nu sunt luate în serios. Acestea pot fi, de exemplu, personaje din basme, filme în desene animate sau povești despre monștri, vrăjitoare, fantome, animale fioroase, oameni, etc. De obicei, frica poate dispărea după o perioadă de timp, dar sunt cazuri când aceasta persistă pănă la vârsta adultă, dacă nu este tratată corespunzător. Frica de înălțime și de întuneric sunt câteva exemple. În acest caz, este necesar de a merge la ședințe la un psiholog, în cadrul cărora sunt aplicate diferite tehnici de desensibilizare emoțională.
Cum apar fricile la copii? Fricile copilului își au originea din mai multe surse, iar în baza informațiilor primite pe diferite căi, acesta le amplifică prin prisma fanteziei și a imaginației. O cauză frecventă a apariției fricilor sunt tabuurile pe care copilul nu le înțelege, în virtutea vârstei sau îndoctrinarea de către colegi, prieteni. Copilul poate extrage din „povestioarele de groază” ale semenilor lor sau ale adulților anumite imagini, scene, personaje asupra cărora insistă, meditează, amplificându-și astfel, frica.
În continuare, voi menționa câțiva factori care generează frică:
- Intimidarea copilului. Mulți părinți recurg, conștient sau nu, la această tactică parentală, în cazul în care copilul nu este receptiv la cerințele lor, îl sperie cu personaje din povești sau din viața reală, care se păstrează mult timp în conștiința copilului („dacă nu ești cuminte, chem poliția să te ia”, „dacă nu te astâmperi, mergem la doctor” etc., “dacă nu mă asculți, te duc la orfelinat”, “taci, altfel te mănâncă lupul cel rău” etc.).
- Experiențele anterioare ale copilului. Una dintre cele mai comune și evidente cauze ale anxietății în copilărie este experiența anterioară a unui eveniment cu încărcătură emoțională negativă. Multe situații obișnuite pot servi drept temei pentru apariția fricii. De exemplu, din neatenție, copilul, fiind în piscină, înghite involuntar apă. Care este prima reacție a părinților? Corect, frica. Reacția părinților amplifică frica pe care și asa o experimentează copilul în astfel de momente. Aceasta crește în intensitate atunci când copilul observă reacțiile emoționale ale adulților. O experiență de genul acesta poate culmina cu frica de apă în viitor.
- Hipertutelarea. Grija pentru copiii este una care se înscrie “în codul genetic al rolului de părinte”, dar unii părinți sunt hiperprotectori, încercând să-și protejeze copilul de orice pericol posibil, astfel, acesta ajunge să se teamă, literalmente, de orice. Informațiile de genul acesta, atunci când sunt în exces, îi fac pe copii temători și retrași.
- Discuțiile între adulți. Este bine de evitat discuțiile cu lux de amănunte despre crime, orori, catastrofe, crezând că, copilul care se joacă în preajmă, nu este atent la conversația adulților sau nu înțelege mesajul. Ca rezultat, informațiile recepționate lasă în psihicul fragil al copilului senzația că, la fiecare pas îl paște un pericol și este imposibil de a-l evita.
- Realitatea virtuală este o altă sursă a fricilor. Implicarea în jocurile virtuale, mai ales în cele cu scene de violență, urmăriri și teroare crește nivelul de anxietate al copilului, care în virtutea vârstei, nu este pregătit pentru o reacție emoțională echilibrată.
- Îngrijorarea excesivă a părinților. Părinții cu un nivel înalt de anxietate, transmit involuntar copiilor temerile lor. “Nu alerga, că vei cădea și îți vei rupe un picior” – din acest avertisment și din altele similare, în memoria copilului va rămâne stocată preponderent informația despre un pericol iminent. Plus la toate, acest gen de fraze, indiferent de conținutul lor, rostite în repetare sunt inoculate în subconștient, și se transformă treptat în credințe, convingeri și… anxietate.
- Tulburările de atașament pot servi drept temei pentru frică. Copilul care nu se simte în siguranță în mediul familiei și nu are certitudinea că părinții îl vor susține, indiferent de situație, cât și lipsa conexiunii emoționale cu aceștia, sporesc nivelul de anxietate. Când copilul înțelege că, în situații de criză nu are pe cine să apeleze, se perturbă sentimentul de siguranță și securitate personală, care sunt niște nevoi firești pentru o dezvoltare armonioasă.
- Părinții agresivi. Vă imaginați ce poate simți un copil, atunci când mama, care este principala figură de atașament, are un comportament agresiv față de el? Indiferent de forma de manifestare a abuzului, se pierde treptat legătura emoțională dintre cei doi și relația se transformă în una toxică, abuzivă. Copilul devine anxios și pierde încrederea în sine și în ceilalți.
- Familia conflictuală. Frica este generată și de atmosfera emoțională instabilă în familie, de conflictele între adulți, agresiunea persistentă între membrii familiei, pericolul unei eventuale separări a părinților și lipsa suportului emoțional pentru a face față acestor situații. Toate acestea cresc, inevitabil, nivelul de stres și anxietate.
- Tulburările copilului. Frica poate avea un caracter patologic, să nu corespundă “fricilor de vârstă ale copilului”, iar în acest caz, este necesar de a consulta un specialist în domeniul sănătății mintale.
- Singurătatea. Frica este generată și de sentimentul singurătății. Fiind ființe sociale, copiii au nevoie de dragoste, de integrare și socializare, iar atunci când această necesitate nu este realizată, ei se pot simți singuri. Fie că este unicul copil în familie sau este unul dintre copii, el poate trăi sentimentul de singurătate, având percepția că nu este iubit și acceptat. Sunt copii care pot simți o frică enormă când mama pleacă de acasă, chiar și pentru o perioadă scurtă de timp. Copiii simt exact aceeași stare, de singurătate și de abandon, care este reflectată în poezia Cântecul puișorului de melc de Grigore Vieru: “S-a stins soarele cel bun / Eu mă culc, povești îmi spun / Dar nici una nu-i frumoasă / Greu e singurel în casă!”
În general, fricile copilăriei pot fi împărțite în două categorii: care apar în mod natural și cele de origine socială. Fricile copiilor sunt variate și specifice în funcție de vârsta copilului.
De exemplu, bebelușii se tem de zgomotele neașteptate, de cădere etc. După 6 luni, apare frica de separare, care se declanșează atunci când mama sau persoanele care îi ingrijesc, pleacă din încăpere. Un copil poate intra în panică, atunci când este lăsat singur în camera.
Cele mai frecvente temeri ale copiilor după primul an de viață sunt teama de durere (aceasta este perioada căzăturilor), apariția bruscă a străinilor, sunetele puternice și stridente. Mai aproape de vârsta de 2 ani, copiii se tem de transport, câini și alte animale, etc. Aceste temeri pot fi depășite prin prezentarea părților pozitive ale stimulilor de anxietate, explicându-i concomitent copilului, într-un limbaj accesibil, și regulile de securitate.
După vârsta de 2 ani, copilul are frică de pedepsele aplicate. Fiind perioada năzbâtiilor, acesta este frecvent certat de către părinți, astfel, apare frica de a fi pedepsit pentru comportamente inadecvate. Este bine de știut că la această vârstă are loc conștientizarea sinelui și exersarea libertății de acțiune.
Între 2 și 3 ani, copiilor le este frică de lucrurile pe care nu le înțeleg și nu dețin control asupra lor.
Între 3 și 5 ani, copiii mici trec la un alt nivel emoțional. Vechile temeri nu numai că pot persista, dar pot deveni mai puternice, diverse și mai profunde. Când un copil ajunge la vârsta de trei ani, apare frica de a fi respins de mama sau tata. Dezvoltarea emoțională este activă, astfel, fraza „eu nu te mai iubesc”, capătă o conotație înfricoșătoare la această vârstă.
În perioada de la 5-7 apare în premieră frica morții. Capacitatea emoțională a copilului ajunge la nivelul în care acesta realizează caracterul efemer al vieții. Apare frica că i-ar putea pierde pe cei dragi.
Cel mic se poate trezi într-o zi cu teama că el, părinții, câinele sau oricine altcineva pe care îl iubește, ar putea muri. Majoritatea copiilor au această frică și încep să pună întrebări, să se îngrijoreze sau să plângă. În comunicarea cu ei, nu este bine de evitat acest subiect, crezând că vă protejați copilul de informații cu caracter traumatizant. Din contra, întrebările fără răspuns generează gânduri obsesive, nevroză și complexe. Încercați să-i explicați, într-un limbaj simplu și accesibil, despre faptul că ciclul vieții de la naștere la moarte este unul firesc.
Cu prietenie, Zinaida Gribincea,
psiholog
