Copilul la vârsta de trei ani are deja formată personalitatea, și chiar putem vorbi despre faptul că acesta a acumulat unele experienţe. Egoismul încă persistă El este încă în centrul universului chiar dacă începe cumva să empatizeze cu sentimentele celor din jur. Mama este încă principalul om din viața lui cu tendința de a mai adăuga o mămică, doamna educatoare. Dacă este la grădiniță atenție mare la acest lucru copilul se atașează de educatoare și dorește ca el să fie preferatul acesteia din această cauză o să facă tot ceea ce îi stă în putință pentru a fi în mijlocul evenimentelor dar și a atenției. Învață să aștepte, devine mai atent și mai înțelegător doar atunci când dorește, jucăria albastră e totuși jucăria lui. Tatăl este încă o necunoscută a contactului iar tatonările în această direcție sunt dese mai ales dacă este băiețel. Pentru a preveni asemenea situații este util ca ambii părinți să se implice deopotrivă în toate etapele de dezvoltare pentru a forma atașamente și relații puternice. Cu frații și surorile, copilul experimentează sentimente de gelozie și rivalitate iar conflictele devin un lucru firesc. El vrea locul lui în ecosistem iar frații și surorile vor să-și păstreze pozițiile dobândite. Așadar nu aveți nici o șansă ca războaiele să se încheie curând. Se formează noi alianțe și noi colaborări între frați. Cine oare-i trădătorul. Soluția, învățați-l să negocieze. Copiilor la vârsta de 3 ani le place să se joace. Jocul o să le fie activitatea dominantă încă mulți ani. Cu toate acestea, imaginația bogată îi poate speria așadar ascultă temerile copilului tău și fii acolo pentru a-l mângâia și a-l liniști atunci când este nevoie. O caracteristică generală pe care e bine să o înțeleagă fiecare părinte este aceea că copii sunt unici și mai mereu progresează în ritmuri diferite așadar nu vă panicați și nu vă luați după ceea ce auziți la alți părinți care spun că copilul lor face asta și asta și asta. Ce se întâmplă la 3 ani. Dezvoltarea vorbirii devine din ce în ce mai interesantă, copilul începe să vorbească clar și să interacționeze cu ceilalți. La această vârstă să poată să spună aproximativ 500 până la 900 de cuvinte. Îl puteți înțelege pentru că vorbește în propoziții de două sau trei cuvinte altă dată chiar dacă confuz poate ajunge până la patru sau chiar cinci cuvinte. De asemenea poate numi culorile. Lucrul care dă mari bătăi de cap membrilor familiei este că egoismul coroborat cu o reală curiozitate îl pune în poziția de a încerca să facă totul singur, absolut totul. Chiar și cel mai răbdător yogin poate fi scos din pepeni. Înhămați-vă cu răbdare și nervi de oțel, cineva a pornit la luptă…cu viața.
Psiholog Dan Simion
Recomandări.
Este un proces normal la copii de 3 ani în a vrea să facă totul singuri. Aveți răbdare, vor obosi repede. Dacă vreți să vă duceți undeva, cu 40-50 de minute înainte puneți-i să se pregătească; ei se vor lupta cu viața – dumneavoastră veți savura un ceai. Când vor obosi – vor cere cu siguranță ajutorul.