TIPS
Părinții pot folosi șiretlicuri, sugestii și recomandări pentru a aborda situațiile dificile din educația copiilor.
Copilul în familie
Copilăria este o perioadă frumoasă pentru a învăța cum să trăim în unitate și armonie cu natura. Pe parcursul preșcolarității părinții primesc de la cei mici o mulțime de întrebări despre natură, iar răspunsurile sunt importante pentru crearea unei prime impresii și satisfacerea curiozității referitoare la acest subiect. Ulterior, în școală, aceste informații sunt însușite sistematizat, la un alt nivel, formându-se, astfel, atitudinea conștientă și convingerile privind natura și protecția mediului.
În prezent, este nevoie, mai mult ca oricând, să se vorbească despre ecologie, să se însușească anumite norme de interacțiune cu mediul înconjurător. Atitudinea responsabilă față de natură generează o atitudine corespunzătoare față de întreaga lume. Educația ecologică a copiilor preșcolari are rolul de a-i învăța să iubească și să protejeze natura, să folosească resursele acesteia în mod rațional, să aibă o atitudine pozitivă față de lumea înconjurătoare, de fauna și flora mediului în care trăiesc. O persoană alfabetizată ecologic va percepe adecvat necesitatea protecției mediului pentru prevenirea diferitor fenomene critice.
Ce pot face părinții? Să servească drept exemplu pentru copil. Copiii au întotdeauna tendința de a imita și a copia comportamentul adulților. Ceea ce este prioritar pentru părinți, poate deveni semnificativ și pentru cei mici: cum să aibă grijă de ființele vii, să fie atenți la animalele de companie și să aibă grijă de confortul lor, să participe împreună la sădirea copacilor și amenajarea spațiului,
Se recomandă recreerea activă în natură, deoarece chiar și la o plimbare de scurtă durată, copilul poate învăța multe lucruri interesante despre floră și faună. Vizitarea expozițiilor și a muzeelor, vizionarea de filme despre protecția mediului sunt, de asemenea, o modalitate de informare și de formare a culturii ecologice a copiilor.
Copiii pot sădi împreună cu părinții un copac și pot fi investiți cu încredere în a avea grijă de florile din curte, aceste activități fiind benefice pentru
Pentru formarea și consolidarea anumitor deprinderi referitoare la protecția mediului este nevoie de respectarea unor reguli, care să devină stabile în familie și în societate. De exemplu, sortarea deșeurilor, economisirea combustibilului și a apei, precum și amenajarea spațiului, etc.
Puteți, de asemenea, să plantați un copac și să-l vedeți cum crește, să aveți grijă de florile și plantele din curte.
De asemenea, deseori, sunt anunțate diverse campanii de protecție a naturii, sunt distribuite programe de la organizații caritabile și sunt organizate zile de curățenie, la care poate participa întreaga familie. Acest lucru nu numai că va îmbunătăți mediul înconjurător, dar va deveni și o opțiune utilă de petrecere a timpului liber.
Atitudinea atentă față de resursele naturale este o obligație directă a unui cetățean responsabil, iar acest lucru se aplică nu numai adulților, ci și copiilor. Prin urmare, de la o vârstă foarte fragedă este necesar să le insuflăm copiilor dragostea și atitudinea atentă față de natură, respectarea normelor și regulilor de utilizare rezonabilă a resurselor naturale. Esența educației ecologice a copiilor constă în unitatea dintre ideile despre mediu și acțiunile practice. Pentru a salva natura de procesele distructive, oamenii trebuie să își dezvolte propriile obiceiuri de mediu, să învețe să economisească resursele naturale. După ce a învățat să aibă grijă de natură încă din copilărie, un copil va păstra o atitudine atentă față de aceasta la vârsta adultă.
Să nu uităm că noi suntem cei care creăm mediul în care trăim! Dincolo de educația ecologică a copilului, un copac sădit împreună în curtea casei poate căpăta în timp o semnificație simbolică pentru întreaga familie. Învățând copilul cum să planteze și să îngrijească florile din curtea casei, dezvoltăm gustul estetic și atitudinea față de frumos.
Copilul în grădiniță și în școală
Creați ritualuri de întâlnire și despărțire: bate palma, arată emoția, pune emoticoane pe un planșeu sau oferă-mi o îmbrățișare.
Faceți poze în fiecare zi timp de câteva luni cu dusul și venitul de la școală iar la sfârșit de semestru răsfoiți amintirile împreună cu copilul.
Preparați împreună cu copilul dimineața pachețelul cu mâncare ,,simte-te ca acasă,, astfel încât să nu simtă lipsa părinților sau să se simtă singur.
Copilul în stradă
Creați împreună cu copilul dumneavoastră câteva cartonașe cu culorile semaforului. atunci când îi arătați culoarea galbenă copilul să facă un pas în față sau un pas în spate. La culoarea roșie să stea pe loc nemișcat iar la verde să execute un mic dans cu pași tot înainte. Faceți acest mic exercițiu ori de câte ori aveți ceva timp la dispoziție.
Copiii au tendința de a se purta necorespunzător în locuri publice, făcându-și adesea părinții să roșească. Aleargă, țipând prin magazin, dau din picioare și lovesc vecinul în transportul public, devin capricioși și plâng, vorbesc cu voce tare sau țipă, fără a ține cont de cei din jurul lor. Părinții, în astfel de situații, au o gamă largă de reacții, uneori eficiente, alteori nu, iar în rezultat, copilul începe să se comporte și mai rău. Deseori, părinți justifică, oarecum, comportamentul copilului: “Este copil! Ce să-i faci?” Educație, indiferent de vârsta acestuia. Însușirea regulilor de comportament în public sporește încrederea în sine a copilului, fiindu-i mai ușor să stabilească relații, să fie acceptat și admirat pentru bunele maniere. Desigur, pentru aceasta este nevoie de multă răbdare, tact, consecvență și un model de urmat.
Cum putem educa copiii în acest sens? Comunicarea este magie! Explicați-i copilului ce semnificație au locurile publice și de ce este important să se comporte corect în raport cu alți oameni, care se află în același loc: în parc, în transport, la teatru, în magazin, în restaurant. El va înțelege ce este bine sau rău, în funcție de explicațiile oferite și comportamentul adulților.
Conștientizați faptul că, cei mici obosesc, se plictisesc ușor și le este greu să țină pasul cu adulții. De exemplu, în magazine, părinții pot fi atât de absorbiți de activitățile lor, alegând și proband anumite lucruri, încât copilul să aibă senzația că a pierdut legătura cu ei. Pentru a-i face atenți și a se conecta cu ei, copilul recurge la diverse comportamente: de la plâns pănă al trântit pe jos. Asigurați-l că înțelegeți că a obosit, s-a plictisit și că vrea să plece acasă: “Înțeleg că este teribil de plictisitor să alegi o rochie nouă pentru mama”.
Copilului îi va fi mai ușor dacă înțelege clar ce îl așteaptă: “Trebuie să mergem la două magazine pentru a cumpăra obiecte de decor și mobila pentru noua noastră casă. Vrei să mă ajuți?”. Dacă sunt multe de făcut, merită să planificați pauze pentru odihnă, pentru o gustare. Puteți include în plan nu numai lucruri pentru adulți, ci și lucruri pentru copii: “Acum vom merge la magazinul pentru copii, vom alege o jucărie pentru tine, apoi vom merge la magazinul care îmi trebuie mie, după care vom savura o înghețată în parc”. Fiți pregătiți să petreceți ceva timp în magazinul de jucării. Achiziția unei noi jucării nu trebuie să pară, însă, o mită pentru rezistență. Nu-i cumpărăm o jucărie pentru a-l răsplăti pentru răbdare, dar pentru a-l face fericit.
Dacă este mult de mers pe jos, este o idee bună să îl ținem ocupat pe copil. Puteți discuta despre tot ceea ce vedeți, puteți spune diferite povești, basme, istorioare ce tentă educativă despre întâmplări care au avut loc în copilăria dvs. Atâta timp cât copilul simte o legătură cu adultul, este mai ușor să suporte dificultățile și învață cum să se comporte. La fel se întâmplă în mașină și în mijloacele de transport în comun, unde puteți, de asemenea, să discutați, să citiți, să vă uitați la poze, să desenați etc.
Voi cum procedați? Cum învățați copilul să se comporte în public?
Despre bullyng se discută frecvent în mass-media și în societate. Hărțuirea, intimidarea, brutalizarea colegilor “care se deosebesc prin ceva” poate întrece orice imaginație. Copiii recurg la intimidarea colegilor de clasă pentru a se autoafirma și a ocupa o poziție de lider. Ei formează o coaliție împotriva unei victime pentru a ameliora propriile frustrări și a se simți mai bine. Acest lucru devine posibil din cauza impunității, absenței sancțiunilor și a indiferenței tuturor (profesori, colegi, autorități, familie). Astfel, este o autorizare tacită că este în regulă să intimidezi pe cineva și că nu se întâmplă nimic pentru asta. Cert este faptul că, deseori, copiii ajung să se confrunte independent, unu la unu cu agresorii și nu spun nici părinților, nici profesorilor despre umilințele și dramele zilnice, care le influențează reușita școlară și starea psiho-emoțională.
De menționat că, scenele de intimidare pot avea loc nu numai în incinta școlii, dar și după lecții, în drum spre casă. Ceea ce șochează în cadrul bullyng-ului transferat în stradă, este că mulți privesc sau filmează scenele respective și…merg mai departe. În așa cazuri, este necesar să se intervină neapărat, pentru a preveni anumite consecințe. Astfel, adulții demonstrează celui atacat că este protejat, iar agresorilor că acest lucru nu este permis. Vizibilitatea și implicarea adulților poate reduce gradul de violență. Consilierea psihologică a victimelor bullyng-ului și a colegilor, care vor să se autoafirme în acest fel, este o modalitate de rezolvare a situațiilor respective. Bineînțeles, rolul părinților este unul foarte important în prevenirea și rezolvarea cazurilor de bullyng, dar, uneori, tocmai familia este veriga slabă sau locul în care „cresc rădăcinile” agresivității. Dar voi cum vă protejați copiii de bullyng? Ce sau cât vă povestesc copiii din ceea ce li se întâmplă la școală?
Este bine știut faptul că, un copil mic, dornic să socializeze cu toată lumea, le poate provoca părinților stres și îngrijorare. Mulți părinți își fac griji de faptul că, fiind sociabil, copilul lor ar putea fi implicat într-o situație dificilă și, în același timp, sunt preocupați să păstreze această calitate, care este una valoroasă în structura de personalitate. Sociabilitatea este una dintre cele mai remarcabile și apreciate trăsături umane, care îi ajută pe cei cei mici să stabilească ușor contacte cu cei din jur și să se integreze fără probleme în diverse colectivități.
Am observat, deseori, că sunt părinți, care se simt jenați de faptul că, copilul lor deranjează alți oameni și nu le permit să interacționeze cu ei. Majoritatea adulților sunt bucuroși să comunice, dar există persoane, care nu sunt tocmai predispuse să facă schimb de opinii cu un pui de om curios, pozitiv și intruziv. Un alt motiv de stres pentru părinți este că, copiii sociabili sunt o sursă de informații despre rutina zilnică, planurile de vacanță și eventuale conflicte care au loc în familie. Într-o clipă copilul povestește celor din curte pe cât timp pleacă în călătorie, la cine sunt cheile de la apartament, cine va uda florile și va avea grijă de pisică.
În anumite cazuri, însă, copiii care intră ușor în contact cu străinii, se pot afla într-un real pericol. Ce ar trebui să întreprindă părinții? Să le vorbească despre limitele personale. Chiar dacă nu sunteți prea îngrijorați de faptul că, copilul preferă să vorbească mult și deschis cu străinii, aceste informații sunt oricum utile. Acesta va însuși niște reguli elementare despre respectarea spațiului intim și personal (nimeni nu are dreptul să-l atingă, să-l forțeze să facă acțiuni fără voia lui etc.), despre detectarea unui eventual pericol în raport cu adulții și cum trebuie să se procedeze pentru a evita diferite situații neplăcute.
Iată trei reguli simple, care ar putea fi utile, în ceea ce privește comunicarea cu străinii:
- copilul trebuie să știe că are voie să comunice cu persoane străine, dar, doar atunci când părinții sunt în preajmă. Dacă părinții nu sunt în apropiere, nu trebuie să primească dulciuri, jucării sau să fie luat în brațe fără permisiunea lor. Copilul trebuie învățat să spună Nu persoanelor străine și să vorbească cu părinții despre orice tentativă de a fi abordat cu forța.
- copilul trebuie să știe că, în comunicarea cu străinii nu trebuie să discute despre anumite “secrete personale sau de familie”. În felul acesta copilul va fi instruit despre faptul că există lucruri despre care străinii nu trebuie să știe (se educă treptat conceptul de intimitate).
- copilul trebuie să știe că, atunci când persoanele străine nu le răspund și cer să nu fie deranjați, este bine să-și ceară scuze, dacă a fost prea insistent, și să găsească un alt interlocutor (un copil de la terenul de joacă).
Însușind aceste reguli de comunicare cu persoane necunoscute, vă ajutați copilul să-și protejeze limitele proprii și să respecte limitele celorlalți. În general, este suficient să întrebați persoanele cu care interacționează copilul, dacă acesta îi deranjează. Dacă nu, permiteți-le să vorbească, dar asigurați-vă că se respectă regula despre intimitate și că discuția nu se transformă în acțiune (copilul nu este atins, nu este chemat nicăieri).
Pentru a evita anumite situații neplăcute, introducem încă o regulă – “împreună și separat”. Copilul trebuie să știe că regulile de comportament sunt diferite, atunci când este sigur sau însoțit de părinți. El poate comunica și primi bomboane, doar dacă părinții sunt în proximitate și a cerut permisiunea lor.
Cum puteți pune în practică aceste reguli cu copilul dumneavoastră? Simplu, prin diverse jocuri de rol. Astfel, copilul va înțelege ce comportamente poate avea un străin, fără a fi, însă, timorat și anxios.
Voi cum procedați? Cum îi explicați copilului despre comunicarea cu persoanele străine?
Copilul în cîmpul normei de drept
Oferim răspunsuri la câteva întrebări, pe care și le adresează părinții în scopul ocrotirii drepturilor copiilor.
Profită de fiecare ocazie pentru a stabili contact cu copilul tău. Încurajează-l și fii afectuos cu el.
Chiar dacă ne iubim copii relația cu ei de trebuie să conțină deseori și unele reguli vis a vis de ce se poate și ce nu. Întâi ești părinte apoi prieten cu copilul tău.
Stabiliți sau găsiți timp în care tu ca părinte să ai timp de calitate împreună cu copilul tău. atunci când faci mâncare, curat sau repari ceva este un bun moment în care să te conectezi cu propriul copil.
Articolul 25 al Codului Civil al RM stipulează: Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a dobândi prin fapta proprie şi de a exercita drepturi civile, de a-şi asuma personal obligaţii civile şi de a le executa.
Capacitatea deplină de exerciţiu începe la data când persoana fizică devine majoră, adică la împlinirea vârstei de 18 ani (art. 26). Minorul poate fi recunoscut ca având capacitate deplină de exercițiu prin căsătorie, dacă lucrează în baza unui contract de muncă sau, cu încuviințarea părinţilor ori a reprezentantului legal, practică activitate de întreprinzător.
Între 14 și 18 ani minorul are capacitate restrânsă de exercițiu: încheie acte juridice cu încuviinţarea părintelui, a reprezentantului legal sau încuviinţarea autorităţii tutelare. Totodată, are dreptul fără încuviințarea părintelui sau a reprezentantului legal: să dispună de salariu, bursă sau de alte venituri rezultate din activităţi proprii; să exercite dreptul de autor asupra unei lucrări ştiinţifice, literare sau de artă, asupra unei invenţii sau unui alt rezultat al activităţii intelectuale protejate de lege; să facă depuneri în instituţiile financiare şi să dispună de aceste depuneri în conformitate cu legea; să încheie alte actele juridice prevăzute legal pentru minorii de la 7 la 14 ani (acte juridice curente de mică valoare care se execută la momentul încheierii lor, de obţinere gratuită a unor beneficii care nu necesită autentificare notarială sau înregistrarea de stat a drepturilor apărute în temeiul lor, acte de conservare). Toate alte acte juridice pentru şi în numele minorului până la împlinirea vârstei de 14 ani pot fi încheiate doar de părinte sau reprezentantul legal, în condiţiile prevăzute de lege.
Operaţiunile de încasare, de plată şi de administrare a mijloacelor băneşti efectuate în numele minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu se fac exclusiv prin contul deschis pe numele acestuia, dacă legea nu prevede altfel pentru anumite categorii de plăţi. Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate prescrie ca o anumită sumă de bani care aparține minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu să fie depusă pe un cont special al acestuia, de pe care se vor efectua extrageri doar cu autorizarea consiliului de familie sau, în absenţa acestuia, a autorităţii tutelare. Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară este obligată să ia toate măsurile necesare pentru a aduce la cunoştinţa instituţiei la care este deschis contul pe numele minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu despre regimul special instituit.
Minorul poate să decidă cu cine locuiește de la orice vârstă, însă această decizie nu are valoare juridică, decât începând cu vârsta de 14 ani. Articolul 62 din Codul Familiei al RM stipulează că în cazul în care părinții locuiesc separat, copilul care a atins vârsta de 14 ani poate alege cu care dintre părinți vrea să locuiască. Dacă acesta refuză să aleagă, domiciliul copilului se stabilește prin acordul părinților. Dacă lipsește acordul părinților cu privire la stabilirea domiciliului copilului, iar copilul care a împlinit vârsta de 14 ani refuză să aleagă cu care părinte vrea să locuiască, domiciliul minorului se stabilește de către instanța de judecată, ținând cont de interesele și opinia copilului, în conformitate cu vârsta și gradul său de maturitate. În acest caz, instanţa judecătorească va lua în considerare ataşamentul copilului faţă de fiecare dintre părinţi, faţă de fraţi şi surori, vârsta copilului, calităţile morale ale părinţilor, relaţiile existente între fiecare părinte şi copil, posibilităţile părinţilor de a crea condiţii adecvate pentru educaţia şi dezvoltarea copilului (îndeletnicirile şi regimul de lucru, condiţiile de trai etc.)
Conform articolului 21 alineat (1) din Codul Penal al Republicii Moldova, răspunderea penală apare pentru persoanele care au săvârşit infracţiuni şi au împlinit vârsta de 16 ani. Copiii cu vârstă între 14 şi 16 ani sunt pasibili de răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor expres prevăzute în alin (2) art.21 Cod penale (ex. omorul, violul, furtul, tâlhăria etc.)
Copilul și regulile de securitate
Deseori părinții caută răspunsuri la întrebările dificile cu referință la asigurarea securității copiilor lor. Oferim mai jos câteva răspunsuri la întrebări frecvent adresate.
Majoritatea copiilor sunt uneori tachinați de frate sau de un prieten la un moment dat. Și, de obicei, aceasta nu este dăunător atunci când se produce într-un mod jucăuș, prietenos și reciproc, iar ambilor copii li se pare amuzant. Bullying-ul este atunci când se recurge în mod intenționat la mijloace fizice, verbale sau psihologice pentru a chinui un copil, folosind dezechilibrul de putere real sau perceput între agresor și victimă.
Cu excepția cazului în care copilul dumneavoastră vă vorbește despre hărțuire sau are vânătăi ori răni vizibile, poate fi greu să aflați despre bullyng. Există însă câteva semne de avertizare:
– copilul se comportă diferit sau pare speriat;
– nu mănâncă, nu doarme bine sau nu face lucrurile care îi plac de obicei;
– pare mai capricios sau se supără mai ușor decât de obicei;
– evită anumite situații care nu-l deranjau anterior (de exemplu, jocul cu alți copii în curte).
Ce pot face părinții?
Când copilul vă vorbește despre hărțuire, ascultați cu calm și oferiți-i confort și sprijin.
Dacă nu vă vorbește, încercați cu blândețe să aflați ce i se întâmplă. Uneori copiii consideră că e vina lor, că dacă ar arăta sau ar acționa altfel, nu s-ar fi întâmplat nimic. Sau le este frică de bătăuș. Ori consideră că părinții nu îi vor crede sau nu vor face nimic în acest sens. Sau copiii își fac griji că părinții îi vor îndemna să riposteze atunci când le este frică.
Lăudați-vă copilul pentru că a făcut ceea ce trebuie vorbindu-vă despre asta. Amintiți-i copilului că nu este singur – mulți oameni sunt hărțuiți la un moment dat. Explicați că bătăușul este cel care se comportă rău, nu copilul dvs.
Luați-o în serios dacă vă spune că bullying-ul se va agrava dacă agresorul află că a spus sau dacă sunt implicate amenințări cu vătămare fizică. Uneori este util să discutați cu părinții bătăușului. Dar, în cele mai multe cazuri, profesorii sau psihologul școlar sunt cei mai buni pe care trebuie să îi contactați mai întâi. Dacă ați încercat aceste metode și mai doriți să vorbiți cu părinții copilului agresor, cel mai bine este să faceți acest lucru în prezența unui oficial școlar.
Majoritatea școlilor au prevederi despre agresiune și programe anti-bullying. De asemenea, există prevederi legale și politici privind hărțuirea. Aflați mai multe despre cadrul legal. În unele cazuri, dacă aveți îngrijorări serioase cu privire la siguranța copilului dvs., poate fi necesar să contactați autoritățile legale.
Este important să îi sfătuiți pe copilul Dvs. să nu răspundă la agresiune cu aceeași ripostă. Situația poate escalada rapid în violență, necazuri mai grave și chiar rănire.
Învățați copilul să solicite ajutorul adulților când este agresat: a profesorilor, directorului, personalului auxiliar. Să-și controleze furia și să răspundă calm și încrezut la provocări. Să evite locurile unde se pot produce atacuri sau să plece fără a intra în discuții.
Să-i spună ferm și clar bătăușului să se oprească, apoi să plece. i
Confruntarea cu hărțuirea poate afecta încrederea copilului. Pentru a ajuta la reconstruirea acesteia, încurajazați copilul să petreacă timp cu prietenii care au o influență pozitivă. Participarea la cluburi, sporturi sau alte activități plăcute consolidează sentimentul de încredere în sine, de putere și de forța prieteniei.
Este dificil să stabilești când copiii sunt suficient de mari pentru a merge singuri la plimbare sau la școală. Unii părinții care cred că ar trebui să fie puternic implicați în viața copiilor lor consideră că au nevoie de supraveghere strictă până la vârsta de 15-16 ani. Alții consideră că trebuie să le ofere copiilor mai multă independență și autonomie, să le permită să meargă singuri, de la 9-10 ani.
Există anumite pericole reale, pe care urmează să le cunoască părinții. De exemplu, cel al siguranței în stradă.
Regulamentul Circulației Rutiere al RM nu conține careva prevederi în acest sens, dar în practica legală a altor state se sugerează că traversarea străzii fără supravegherea și conducerea adulților poate fi permisă copiilor după 10 ani, vârsta la care se crede că aceștia încep să aibă suficientă maturitate și dezvoltare a creierului pentru a forma o mai bună înțelegere a pericolelor rutiere. Și aceasta în condițiile când copilul a fost familiarizat suficient cu regulile de învățați regulile de siguranță.
În general, copilul dumneavoastră ar trebui să aibă voie să iasă singur la vârsta de aproximativ 11-12 ani. Rețineți, însă, că acest lucru nu va funcționa pentru fiecare copil. Poate fi necesar să stabiliți vârsta în funcție de maturitatea copilului dumneavoastră. Maturizarea și asumarea de noi responsabilități nu se pot întâmpla în același interval de timp pentru fiecare copil.
În cele mai multe cazuri, copiii încep să iasă singuri pentru a merge la școală. Dacă școala se află în apropiere de locuință, iar calea până acolo nu prezintă pericole reale, aceasta au putea începe chiar până la vârsta de 9-10 ani. Același lucru se poate întâmpla cu jocul în curte cu prietenii. Este însă important să pregătim copilul, învățându-l cum să evite careva pericole.
Dar la ce vârstă copiii pot să înceapă să iasă singuri pentru alte lucruri decât școala sau jocul în curte?
În localitățile mai micii, în care toată lumea se cunoaște, care condiționează un sentiment natural de siguranță și securitate, această vârstă ar putea fi mai mică. În localitățile urbane sporește probabilitatea pericolelor, deci și vârsta ieșirilor, care Însă oricum copiii urmează să cunoască bine metodele de evitare a pericolelor. Iar pentru ca acestea să fie interiorizate, se recomandă practicarea ieșirilor cu părinții de la vârste mici: la magazin pentru cumpărături, în zone de agrement, la pizzerie…
Cât privește plimbările și agrementul până la o oră mai târzie, se consideră că pot fi premise doar după vârsta de 18 ani.
Nu există o modalitate sigură de a proteja copiii de abuzul sexual, dar există pași pe care îi puteți lua pentru a reduce acest risc. Dacă i se întâmplă ceva copilului dumneavoastră, amintiți-vă că făptuitorul este de vină – nu dumneavoastră și mai ales nu copilul.
Când copilul dumneavoastră se află în pericol iminent (ați fost informat de copil despre acte de hărțuire reală sau virtuală, abuz, ori dețineți informație sigură din alte surse), nu ezitați să sunați la 112. Dacă nu sunteți sigur de situație, dar bănuiți că este amenințat sau vătămat, puteți lua măsuri pentru a evalua situația și a pune capăt abuzului.
Implicați-vă activ în viața copilului dacă prezintă semne de avertizare ale abuzului sexual mai evidente, ca acesta să simtă susținerea Dvs. și să vă comunice despre ce i se întâmplă. Dacă vedeți sau auziți ceva care vă provoacă îngrijorare, puteți lua măsuri pentru a vă proteja copilul.
Demonstrați interes pentru viața lui de zi cu zi. Întrebați-l ce a făcut în timpul zilei și cu cine a fost.
Cunoașteți oamenii din viața copilului Dvs. Aflați cu cine își petrece timpul, inclusiv alți copii sau adulți. Vorbiți deschis despre acești oameni și puneți întrebări, astfel încât copilul să se simtă confortabil să discute cu Dvs.
Alegeți cu grijă oamenii căror le încredințați copilul în afara școlii. Fie că este vorba despre o dădacă, o activitate după școală, verificați cine sunt persoanele care se vor afla cu copilul Dvs.
Vorbiți despre informația din mass-media. Incidentele de violență sexuală sunt adesea comunicate la știri și prezentate în emisiuni televizate. Puneți copilului întrebări despre acestea pentru a începe o conversație. Aflați mai multe modalități despre cum să vorbiți cu coplul Dvs. despre agresiunea sexuală.
Cunoașteți semnele de avertizare ale abuzului sexual asupra copiilor și observați orice schimbări care se produc cu copilul Dvs. Indiferent dacă i se întâmplă copilului dvs. sau unui copil pe care îl cunoașteți, interveniți.
Încurajați copiii să vorbească sincer cu Dvs. Nu vă faceți griji dacă nu ați început conversațiile despre aceste subiecte cu copilul mai devreme, niciodată nu este prea târziu.
Învață-ți copilul să determine limitele. Spuneți-i copilului că nimeni nu are dreptul să-l atingă sau să-l facă să se simtă inconfortabil.
Învațați copilul cum să vorbească despre corpul lui. De la o vârstă fragedă să știe cum se numesc părțile corpului.
Anunțați-l că nu va avea probleme dacă va comunica despre agresiune. Mulți agresori folosesc tactica păstrării secretelor sau amenințările ca o modalitate de a ține copiii sub control.
Oferiți-i copilului șansa de a-și expune propriile preocupări sau idei punând întrebări deschise, cum ar fi „Mai este ceva despre care ai vrut să-mi vorbești?”